10 sfaturi pentru evitarea depresiei de sărbători 10 sfaturi pentru evitarea depresiei de sărbători
EVITĂ DEPRESIA DE SĂRBĂTORI! Stresul, stările de anxietate și depresia vă pot ruina sărbătorile și chiar sănătatea. Dacă sunteți realiști, vă faceți planuri de... 10 sfaturi pentru evitarea depresiei de sărbători

EVITĂ DEPRESIA DE SĂRBĂTORI! Stresul, stările de anxietate și depresia vă pot ruina sărbătorile și chiar sănătatea. Dacă sunteți realiști, vă faceți planuri de care vă țineți, nu cheltuiți bani aiurea și vă strângeți prietenii sau familia aproape, aveți mai multe șanse să evitați o criză depresivă de sărbători. LEACBUN.RO vine cu sugestii utile pentru sărbători liniștite!

  1. Rețineți că e ok să vă manifestați nemulțumirea, oboseala sau tristețea. Niciun sentiment negativ nu trebuie ascuns de cei dragi. Cu cât vă închideți mai mult în sine, cu atât starea depresivă se va agrava.
  2. Dacă vă simțiți singuri și nu aveți cu cine să vă petreceți sărbătorile, căutați activități de grup, poate chiar de voluntariat care să vă scoată din această stare. Nu este neapărat nevoie să cunoașteți oamenii cu care vă petreceți sărbătorile, iar cunoștințele noi se pot dovedi chiar utile și pot deveni prietenii pe viață. Trebuie doar să încercați!
  3. Fiți realiști! Nu tot timpul veți avea sărbători minunate, liniștite sau bogate. Fiecare an are particularitățile sale. În plus, sărbătorile sunt mai mult decât îndestulare, sunt prilejuri de a fi mai buni cu noi înșine și cu ceilalți. Când vă simțiți înfrânți, gândiți-vă la cei mai puțin norocoși.
  4. Încercați să vă acceptați prietenii, cunoștințele sau familia, cu bune și cu rele măcar în zilele de sărbătoare. Nu toți se pot ridica la înălțimea standardelor înălțate de voi.
  5. Aveți grijă de buget! Încercați să vă țineți de cel inițial stabilit, astfel nu veți avea probleme financiare, unul dintre cele mai importante motive ale depresiei de sărbători. Ca să reduceți din cheltuieli încercați să faceți cadouri de mână sau obiecte personalizate ieftine.
  6. Plănuiți-vă pe zile programul de sărbători. Stabiliți exact, poate chiar pe ore, când veți face curățenie, când veți face mâncare, când veți merge la cumpărături etc.
  7. Învățați să refuzați! Nu puteți merge la toate rudele în vizita în cele 3 zile de Crăciun, iar ei vor înțelege. La fel cum nu puteți mulțumi pe toată lumea cu cadourile. Nu vă sfiiți să fiți sinceri!
  8. Nu abandonați obiceiurile sănătoase dobândite în timp. De exemplu, dacă obișnuiți să nu consumați alcool sau dulciuri, este cazul ca de sărbători să nu faceți abuz. Așa ajung cele mai multe cazuri la urgențe. După un post lung și greu, cad în patima mâncărurilor multe și grase, a alcoolului și a prăjiturilor. De asemenea, dacă faceți sport regulat, nu vă opriți aici. Organismul trebuie să simtă aceste sărbători ca pe o chestie pozitivă, însă dacă lucrați impotriva lui, renunțând la obiceiurile bune, în favoarea celor rele pentru el, își va pierde din rezistență și putere și va deveni sensibil la virusuri și afecțiuni.
  9. Dormiți suficient, iar dacă simțiți că nu vă puteți odihni puteți apela la ceaiuri  pentru un somn mai bun și chiar împotriva insomniei. Puteți încerca tei, mușețel, valeriană, floarea pasiunii sau mentă. Puteți cumpăra din magazine naturiste și pernuțe cu lavandă sau ulei de lavandă special pentru așternuturi.
  10. Preveniți stările de irascibilitate și anxietate cu ajutorul suplimentelor. Luați acid folic regulat și consumați des produse cu Omega-3, recomandăm peștele gras, mai ales sardinele și somonul. Dacă vă știți cu un deficit e magneziu, puteți apela cu încredere la suplimente de multivitamine care includ și magneziul, acesta e supranumit „inamicul stresului”. Dacă tiroida nu funcționează în parametri normali, nici sistemul nervos și psihicul nu o vor face. Faceți un set de analiza observând cum este nivelul iodului.

Citește și 5 sfaturi pentru a scăpa de stres

Text: Cătălina Buzdun-Rafailă