CEAIURI ŞI PASTILE DE SLĂBIT? Care sunt cele mai indicate, după părerea farmacistului CEAIURI ŞI PASTILE DE SLĂBIT? Care sunt cele mai indicate, după părerea farmacistului
Pentru că a trecut perioada sărbătorilor de iarnă, căutăm să scăpăm de kilogramele în plus pe care le-am acumulat, prin metode rapide şi eficiente.... CEAIURI ŞI PASTILE DE SLĂBIT? Care sunt cele mai indicate, după părerea farmacistului

Pentru că a trecut perioada sărbătorilor de iarnă, căutăm să scăpăm de kilogramele în plus pe care le-am acumulat, prin metode rapide şi eficiente. Echipa LEACBUN.RO a stat de vorbă cu Diana Iacob, specialist farmacie, şi ne dezvăluie care sunt ceaiurile care luptă cu kilogramele în plus, dar şi ce conţin pastilele de slăbit găsite în comerţ.

Deşi dăm vina pe prăjituri sau cozonac, reala problemă nu o reprezintă alimentaţia în sine, ci numărul de calorii aduse organismului şi neconsumate  în mod corespunzător, anunță specialiștii.

„Cu toţii căutăm un supliment alimentar minune care să fie rapid, eficient şi care să nu necesite niciun efort din partea noastră, dar, din păcate nu îl găsiţi în varianta pe care o doriţi. În schimb, găsiţi ceaiuri şi pastile care pot ajuta în acest proces îndelungat, dar care pot da rezultate doar dacă sunt asociate unui stil de viaţă activ şi săntos, însoţit de o bună hidratare şi reducere a aportului caloric.

CEAIURI care pot fi folosite în procesul de slăbire:

Ceai de Soc– are un afect diuretic, este laxativ şi ajută la eliminarea toxinelor;

Ceai Negru– intensifică metabolismul, favorizează arderea grăsimilor şi controlează nivelul glicemiei;

Ceai de Coada Calului- este detoxifiant;

Ceai de Urzică- este diuretic;

Ceai de Păpădie- este diuretic şi depurativ;

Ceai Verde- stimulează viteza de arderea a caloriilor şi are rol antioxidant”, a mărturisit pentru LEACBUN.RO Diana Iacob, farmacist.

“În ceea ce priveşte pastilele de slăbit, acestea pot să conţină CROM pentru a potoli pofta de dulce prin echilibrarea nivelului de glucoză din sânge, EXTRACT DE ANANAS care participă la metabolismul proteinelor, GARCINIA pentru menţinerea normală a apetitului, SCORŢIŞOARA cu efect în metabolismul carbohidraţilor, EXTRACT DE CAFEA VERDE care inhibă absorbţia glucozei la nivelul intestinului subţire, FIBRE care sunt foarte eficiente pentru menţinerea unui tranzit intestinal regulat, dar şi în păstrarea unei greutăţi corporale optime prin senzaţia de saţietate pe care o conferă după administrare.

Este de preferat ca înainte de administrararea ceaiurilor şi pastilelor de slăbit să se apeleze la un medic nutriţionist pentru că acesta este în măsură să ofere un program complet care să conţină o dietă personalizată, supliment alimentar, dar şi exerciţii”, conchide farmacistul Diana Iacob.

Text: Camelia Diaconu