Cele mai sănătoase alimente pe care ar trebui să le consumi în sezonul rece nu sunt deloc exotice și pot fi ușor de integrat în regimul... Cori Grămescu îți spune care sunt cele mai sănătoase alimente în sezonul rece

Cele mai sănătoase alimente pe care ar trebui să le consumi în sezonul rece nu sunt deloc exotice și pot fi ușor de integrat în regimul tău alimentar dacă îți dorești ca pe toată perioada iernii să nu îți pierzi energia sau să nu te confrunți cu afecțiuni specifice acetei perioade a anului. 

Chiar dacă este iarnă și afara este frig nu trebuie să apelezi la alimente grase pentru a putea face față temperaturilor de afară. În această perioadă, aliații tăi ar trebui să fie legumele proaspete sau leguminoase gătite corespunzător, carnea slabă și salatele calde.

Profită de legumele de sezon și nu numai

Cori Grămescu, coach de lifestyle şi nutriţie, este de părere că, în sezonul rece se comit cele mai multe greșeli alimentare și cei mai mulți dintre români nu se abat de la meniul tradițional românesc, nu tocmai sănătos, extrem de bogat în grăsimi și cu un procent destul de mic de legume.

Cori Gramescu

”Există o serie de alimente pe care ar trebui să le consumăm în așa fel încât să ne distanțăm de meniul tradițional românesc de iarnă, care este foarte bogat în carne grasă, în carne preparată nu tocmai dietetic, un meniu în general dezechilibrat. În sezonul rece avem nevoie de un necesar crescut de vitamina C, avem un deficit de vitamine și minerale deorece nu sunt foarte multe legume specifice sezonul rece. În general iarna trebuie să ne concentrăm să mâncăm mai multe legume, carne mai slabă, preparată dietetic. Foarte important este să nu neglijăm mișcarea”, a declarat pentru Leac Bun Cori Grămescu, coach de lifestyle şi nutriţie.

Consumă cartofi, mazăre, fasole, broccoli și conopidă

Chiar dacă fasolea și cartofii sunt destul de bogate în carbohidrați, nu trebuie să le elimini complet din alimentație, ci trebuie să consumi aceste alimente rațional. De asemenea, este important să adaugi în alimentația ta zilnică broccoli și conopidă.

”Trebuie să încercăm să mâncăm variat, nu trebuie să eliminăm cu totul legumele care ne dau mai multă energie, așa cum sunt cartofii, mazărea, fasolea. Aceste leguminoase nu este recomandat să le scoatem din alimentația noastră. În schimb, trebuie să încercăm să diversificăm alimentația, trebuie să consumăm și broccoli, conopidă. De asemenea, trebuie să încercăm să introducem în alimentație și salatele calde de legume, mai sățioase, care să ne asigure necesarul de fibre”, ne recomandă specialistul în nutriție.

Salatele calde, o opțiune nutritivă sănătoasă

Consumul de legume aduce un aport însemnat de fibre în organism, extrem de benefice pentru buna funcționare a sistemului digestiv. Atunci când gătești legume trebuie să acorzi o atenție deosebită timpilor de gătire, pentru că legumele gătite o perioadă mai lungă de timp, își pierd o mare parte din proprietățile nutritive.

”Români nu sunt obișnuiți să consume salate calde, însă e mare păcat, pentru că legumele dacă nu sunt fierte până la distrugere, ele au o altă textură. Este foarte important să învățăm să gătim aceste legume. Pierdem foarte mult prin faptul că, neconsumând legume, nu avem suficiente fibre, nu avem acea senzație de confort digestiv, de sațietate, care să dureze câteva ore. Este firesc că, dacă nu mâncăm fibre și nu avem suficientă cantitate de alimente cu un cost caloric scăzut este normal să apară senzația de foame”, ne-a explicat Cori Grămescu, despre importanța preparării corespunzătoare a legumelor.

Ferește-te de carnea grasă, prăjită

În sezonul rece nu trebuie să elimini din alimentația ta carnea, ci trebuie să te îndrepți către variantele mai dietetice, pe care este recomandat să le gătești mai degrabă la cuptor, decât pe grătar sau pe focul de la aragaz.

”În ceea ce privește consumul de carne este bine să alegem variante mai sănătoase. Trebuie să ne ferim de carnea foarte grasă, de carnea prăjită. Este recomandat să încercăm să folosim cuptorul mai degrabă decât grătarul și este foarte important să respectăm timpii de gătire. Foarte multă lume pierde din vedere faptul că, carnea nu trebuie doar prăjită, poate fi făcută la cuptor la temperatură scăzută și atunci ea rămâne fragedă și suculentă. Este nevoie de timp și de grijă pentru propria persoană”, recomandă specialistul în nutriție.

10414842_868810583200427_426927674601274944_nMișcarea este obligatorie!

Sărbătorile specifice sezonului rece, dar și frigul de afară nu prea te îndeamnă să te reapuci de exerciții fizice. În ceea ce privește modul în care trebuie să te apuci de mișcare, după o perioadă de pauză, Cori Grămescu recomandă reintroducerea treptată a mișcării în rutina zilnică.

”Este foarte important să înțelegem că orice pauză am face, ea ne reduce din rezistența fizică pe care o avem. Dacă până acum câteva săptămâni participam la niște antrenamente să spunem de nivel mediu, în săptămâna de după sărbători trebuie să mergem la niște antrenamente mai ușoare, până revenim la rezistența pe care am avut-o înainte de sărbători. Dacă alergăm, este indicat să alergăm mai încet și pe distanțe mai scurte. Un pas în spate, de obicei ne ajută să revenim la rezistența pe care am avut-o înainte de pauză ceva mai rapid, într-un stil mai confortabil. Nu este foarte plăcut să te simți foarte obosit, să ai febră musculară. Astea sunt comportamente care nu ne servesc pe termen lung, ne fac să ne simțim demotivați”, a declarat pentru Leac Bun Cori Grămescu, coach de lifestyle şi nutriţie.

Text: Gabriela Gimbășanu