Din grijă pentru sănătatea românilor, Alevia lansează Manifestul pentru extracte de calitate Din grijă pentru sănătatea românilor, Alevia lansează Manifestul pentru extracte de calitate
Alevia, compania românească specializată în producția de suplimente alimentare și ceaiuri, își propune să crească gradul de conștientizare atât al consumatorilor, cât și al celorlalți... Din grijă pentru sănătatea românilor, Alevia lansează Manifestul pentru extracte de calitate

Alevia, compania românească specializată în producția de suplimente alimentare și ceaiuri, își propune să crească gradul de conștientizare atât al consumatorilor, cât și al celorlalți producători față de nevoia de a folosi în producerea suplimentelor alimentare numai extracte din plante de calitate înaltă și lansează campania „Manifest pentru extracte de calitate”. Nevoia unui manifest este susținută de necesitatea de a se discuta în spațiul public despre importanța materiei prime pentru suplimentele alimentare și declararea producătorilor care furnizeaza materia prima pentru suplimentele alimentare existente în România. Pentru că abia din momentul în care toți producătorii și importatorii suplimentelor alimentare din România vor declara de unde și de la ce companii își procură materia primă se va putea face o evaluare corectă a calității și eficienței suplimentelor alimentare.

Întrucât de calitatea materiei prime folosite depinde întru totul calitatea suplimentului, Alevia face un apel la susținerea producătorilor de suplimente alimentare în a-și lua angajamentul de a folosi numai materie primă de calitate înaltă. Manifestul este totodată un act de încurajare la adresă consumatorilor pentru a încerca suplimente alimentare noi și pentru a începe o cură îndelungată pe baza lor. Calitatea procesului de producție și modernitatea utilajelor se dovedesc a fi în zadar atât timp cât materia primă este slabă din punct de vedere calitativ. Mai mult, dincolo de substanțele active folosite, de gramaj și de concentrație, calitatea unui produs este dovedită prin efectul pe care îl are asupra organismului uman.

Manifestul lansat de Alevia trage totodată un semnal de alarmă cu privire la consecințele pe care le are producerea de suplimente alimentare slabe și care dăunează în final tuturor producătorilor care activează în această piață întrucât, odată confruntați cu o experiență negativă, consumatorii vor tinde să pună o etichetă întregii piețe de suplimente alimentare.

Alevia militează pentru utilizarea extractului de calitate

Misiunea Alevia pentru importanța calității extractului de plante în producerea suplimentelor alimentare este completată de cea mai recentă campanie manifest lansată de brandul românesc.

„Manifest pentru extract de calitate” pornește de la premisa că, dacă toți producătorii folosesc extracte de calitate, atunci produsele își vor face efectul și consumatorii vor avea curajul să încerce produse noi sau să înceapă o cură mai îndelungată. Alevia lansează manifestul pentru extracte de calitate în contextul în care piața suplimentelor alimentare din România este vastă, oferind consumatorilor opțiuni nenumărate, care nu prezintă diferențe sesizabile la prima vedere și care le oferă acestora o mare diversitate în ceea ce privește prețul, insă totodată și calitatea.

„Consumatorii trebuie să fie informați și trebuie să cunoască cu adevărat puterea pe care o au suplimentele alimentare. Ei trebuie să știe că, dacă un supliment alimentar nu a avut efectul așteptat, atunci ceva este în neregulă cu acel produs, cu acel producător și, cel mai sigur, cu calitatea materiei prime folosite. Dacă un supliment nu a avut efect, nu înseamnă nicidecum că acest rezultat este valabil pentru întreaga piață. Așa că îi încurajăm pe consumatori să se orienteze spre suplimentele alimentare realizate din extracte din plante de calitate și să fie atenți la efectul pe care îl au suplimentele asupra stării lor de sănătate. Efectul este cea mai bună dovadă a calității”, a declarat Dr. Florin Mitocaru, director general Alevia.

Text: Cătălina Buzdun-Rafailă