Antibioticele clasice stârnesc foarte multe controverse în ceea ce privește efectele nocive pe care le pot avea asupra organismului tău. Din fericire, natura ne pune... Top 10 cele mai eficiente antibiotice naturale pentru tratarea și prevenirea infecțiilor

Antibioticele clasice stârnesc foarte multe controverse în ceea ce privește efectele nocive pe care le pot avea asupra organismului tău. Din fericire, natura ne pune la dispoziție o gamă variată de produse naturale care acționează ca veritabile antibiotice naturale. Diferența dintre antibioticele de sinteză şi antibioticele naturale este aceea că antibioticele naturale nu au reacţii adverse şi pot fi administrate atât pentru tratarea infecțiilor, cât şi pentru prevenirea lor.

Este important de ştiut că antibioticele naturale reprezintă remediul prin care se evită dezvoltarea rezistenței organismului la bacterii, fără niciun fel de reacții adverse. Există multe substanțe naturale extrem de eficiente, cu proprietăţi antibacteriene, antifungice şi antivirale, acestea fiind capabile să protejeze organismul uman în condiţii de siguranţă şi care au reale efecte de vindecare.

antibiotice naturale

Cu ajutorul specialistului Anca Lobonț, farmacist și medical adviser, Leac Bun a realizat un top al celor mai eficiente antibiotice naturale:

  1. Oregano

Din fericire, mama natură ne oferă foarte multe alternative viabile, tot mai bune și mai eficiente ca și alternativă la tratamentele clasice cu antibiotice, care au efecte nocive asupra sănătății.

”Ca să încep cu top 10 alternative naturiste la antibioticele clasice, pe primul loc, în mod surprinzător este oregano. Extractul de oregano are niște proprietăți antimicrobiene extrem de puternice. O publicație foarte importantă din SUA a prezentat un studiu care a demonstrat că este mai eficient chiar și decât streptomicina și penicilina. Vorbim aici de clasicul oregano pe care noi îl folosim în bucătărie ca și condiment, dar este vorba de un extract mult mai concentrat. Mâncărurile pregătite cu acest condiment vor avea efecte antimicrobiene, dar la o intensitate mult mai mică, însă efectul cel mai puternic vine din aceste extracte standardizate”, a declarat pentru Leac Bun Anca Lobonț, farmacist și medical adviser.

  1. Usturoi

Medalia de argint o putem acorda usturoiului, clasicul usturoi atât de des întâlnit în bucătăria românească și despre care se știe că luptă împotriva infecțiilor.

”Usturoiul se asociază cu anumite mâncăruri grele tocmai pentru a stimula digestia, dar și pentru efectele lui antivirale și antimicrobiene. Este extrem de eficient atât în situațiile în care ne luptăm cu infecții virale sau antibacteriene, dar și când vorbim despre herminți (viermi intestinali – n.r.)”, ne recomandă specialistul.

  1. Rozmarin

Rozmarinul este mai degrabă cunoscut pentru aroma sa deosebită, atunci când este adăugat în preparatele culinare, puțini știu că acest condiment este și un veritabil antibiotic natural.

”Pe locul 3 aș pune rozmarinul, unde acidul rozmarinic reușește să lupte cu bacteriile, de fapt împotriva protecției pe care bacteriile și le crează împotriva sistemului nostru imunitar. Sistemul nostru imunitar este capabil să lupte cu infecțiile și totodată avem plante sau remedii naturiste care ne ajută să ne întărim sistemul imunitar, să luptăm împotriva diverselor afecțiuni”, a mai spus farmacistul Anca Lobonț.

  1. Cimbru

Cimbrul este o altă plantă antibiotic, ce conține o substanță foarte puternică ce luptă împotriva infecților. Având proprietați puternic antiseptice și antioxidante, cimbrul acționează cu succes asupra bolilor aparatului respirator: tuse uscată, bronșită, astm, laringită. Uleiul de cimbru este un puternic antibiotic, având aceeași eficiență ca antibioticele sintetice, dar cu avantajul ca el nu are efecte secundare nedorite. Poate fi folosit în caz de: amigdalită, infecții urinare, febră, gripă, infecții dentare, sinuziță. Doza recomandată este de una-doua picături din trei în trei ore în prima zi, apoi de trei ori pe zi timp de încă nouă zile.

  1. Ghimbir

Ca multe alte condimente folosite în mâncare, ghimbirul are o puternică acţiune antibacteriană împotriva câtorva bacterii patogene asociate alimentelor, mai ales a trei dintre acelea care contaminează în prezent alimentele: Shigella, E.coli şi Salmonella. Ghimbirul este activ şi împotriva multor banterii patogene umane. Are, de asemenea, influenţă anticrampe şi reduce sau înlătură diareea, este o plantă antigreaţă, ajutând şi la prevenirea senzaţiei de vomă.

  1. Lemn dulce

Lemnul dulce este o plantă remarcabilă, lista împotriva organismelor contra cărora acţionează fiind lungă şi bine documentată. Este un bun stimulent al sistemului imunitar, cu acţiune antibacteriană impresionantă şi care potenţează acţiunea altor plante. Este specific în tratarea infecţiilor căilor respiratorii superioare, a tusei, răcelilor şi ulceraţiilor de oriunde din tractul gastrointestinal, mai ales din stomac. Este foarte util în repararea sănătăţii şi a vitalităţii generale. Există dovezi convingătoare că stimulează glanda timus, unul dintre cele mai importante organe din sistemul imunitar.

  1. Echinacea

Echinacea a fost folosită timp de sute de ani pentru a consolida sistemul imunitar și a lupta cu o varietate de infecții. În mod tradițional, echinacea a fost utilizată pentru a trata rănile deschise, difteria, celulita, otravirea sângelui, leziuni sifilitice și alte boli bacteriene. Deși, în prezent, este utilizată în mare parte pentru combaterea răcelii și gripei, această plantă are capacitatea de a distruge bacteriile cele mai virulente, cum ar fi Staphylococcus aureus, care poate provoca moarte.

  1. Infuzia de cuișoare

Fiind antibacteriene şi antiinflamatoare naturale, cuișoarele uşurează în mod eficient durerile de dinți şi de gât. Uleiul esențial din cuişoare conţine un compus numit eugenol, care este util în combaterea infecțiilor şi a inflamaţiilor. Este recomandat să se mestece câte un cuişor de 4-6 ori pe zi sau se poate prepara o infuzie din cinci cuişoare, o jumătate de linguriţă de scorţişoară şi o linguriţă de flori de soc, din care se pot bea 2-3 căni pe zi.

  1. Tinctura de propolis

Tinctura de propolis este utilizată din cele mai vechi timpuri ca imunostimulent şi antiviral în medicina populară. Proprietățile antiinflamatorii şi cele de anestezic local funcționează eficient mai ales în cazul durerilor în gât şi a tusei.

  1. Chimen

Chimenul este un condiment cu o aromă delicată, dar cu un gust foarte puternic. Folosit în preparatele culinare, previne răcelile de sezon. Uleiul esențial extras din condiment are un număr foarte mare de compuși antibacterieni, ceea ce îl fac un ajutor de nădejde pentru sistemul imunitar.

Combinațiile de remedii naturiste ajută

În natură se întâlnesc două categorii de remedii naturiste, unele care acționează direct asupra agentului patogen și o altă categorie care  stimulează imunitatea naturală a organismului care, după aceea, își face treaba mult mai eficient.

”Din fericire avem pe piață produse sau variante de produse care îmbină aceste soluții naturiste. O combinație între soc, usturoi, pin și oregano lupă foarte bine împotriva infecțiilor bacteriene. Pentru stimularea imunității și lupta împotriva infecțiilor de sezon avem o combinație de soc, echinaceea, vitamina C, pin și extractul de salcie, salix alba, aspirina cea faimoasă”, ne recomandă Anca Lobonț.

Și, totuși…există și contraindicații!

Este foarte important ca pacienții să înțeleagă că fiecare remediu natural are și contraindicațiile sale, atunci când se administrează doze foarte mari sau este utilizată necorespunzător.

”Atunci când le luăm singure, fără alte medicamente asociate suntem în siguranță, ele fac foarte bine. Dar dacă există pacienți care iau și alte tratamente este foarte bine să se adreseze medicului în cazul în care vor să urmeze un tratament naturist îndelungat, cu doze mai mari”, a declarat pentru Leac Bun Anca Lobonț, farmacist și medical adviser.

Text: Gabriela Gimbășanu