Tratamente naturiste pentru bolile osteoarticulare Tratamente naturiste pentru bolile osteoarticulare
Bolile osteoarticulare sunt din ce în ce mai des întâlnite și afectează atât persoanele tinere, cât și pe cele mai în vârstă. De cele... Tratamente naturiste pentru bolile osteoarticulare

Bolile osteoarticulare sunt din ce în ce mai des întâlnite și afectează atât persoanele tinere, cât și pe cele mai în vârstă. De cele mai multe ori temperatura scăzută de afară, dar și umezeala, sunt doi factori importanți care fie pot declanșa durerea, fie o pot accentua. Astfel că, în sezonul rece, cei care suferă de aceste afecțiuni trec prin dureri groaznice, care pot uneori să-i țină la pat, împiedicându-i să-și desfășoare activitatea zilnică.

Dacă și tu suferi de această afecțiune, trebuie să știi că există anumite fructe și legume care te pot ajuta să atenuezi durerile articulare, funcționând ca adjuvați, alături de tratamentele medicamentoase.

Pentru a afla care sunt plantele care te ajută să treci peste episoadele dureroase din timpul iernii, Leac Bun a stat de vorbă cu doctor Camelia Diaconu, medic primar internist la spitalul clinic de urgență Floreasca, din București, care ne-a dat câteva exemple de plante ajutătoare, dar ne-a spus și cum trebuiesc folosite pentru a te bucura la maxim de efectul lor benefic.

Temperatura scăzută și umezeala declanșează durerea

Durerile osteoarticulare apar de obicei atunci când temperatura de afară scade destul de mult și când umezeala este și ea la un nivel destul de ridicat. Acești doi factori sunt responsabili pentru durerile uneori insuportabile pe care cei care suferă de o astfel de afecțiune trebuie să le suporte. De cele mai multe ori durerile sunt atât de puternice, încăt nici nu se pot ridica din pat.

”Iarna este perioada în care o serie de boli cronice osteoarticulare se reactivează și se reactivează dureros, din păcate pentru cei care suferă de aceste afecțiuni. Temperatura de afară este un factor agravant pentru cei care au deja declanșate aceste afecțiuni cronice. Temperaturile scăzute reprezintă cauza acestor decompensări dureroase”, a declarat pentru Leac Bun doctor Camelia Diaconu, medic primar internist la spitalul clinic de urgență Floreasca, din București.

Sucul de ananas- antiinflamator natural

Pentru atenuarea durerilor există o serie de plante care dacă sunt consumate corect pot avea un efect adjuvant în tratamentul bolilor osteoarticulare. O astfel de plantă este și ananasul, care conține o substanță activă-bromelaină, o enzimă naturală care susține procesul de digestie și absorbție a nutrienților din alimentele consumate, reduce inflamația și susține sănătatea sistemului imunitar.

”Dintre aceste plante pot menționa sucul de ananas, sucul natural de ananas, nu cel sintetic. Acest suc conține o substanță cu proprietăți antiinflamatoare – bromelaină. Mecanismul principal al durerii în bolile osteoarticulare este inflamația. Toate plantele care conțin substanțe cu proprietăți antiinflamatorii au un efect benefic în tratamentul bolilor osteoarticulare”, ne-a explicat medicul primar de la spitalul Floreasca.

Țelina atenuează durerile

Tulpina de țelină conține 20 de compuși antiinflamatori care luptă eficient contra durerilor cronice persistente. De asemenea, poliacetilena, un compus ce se regăsește în țelină este eficientă în tratarea tuturor tipurilor de inflamție.

”În afara sucului de ananas un efect benefic are și țelina, pe care o găsim și o putem consuma sub diverse forme: salată, țelină crudă. Se recomandă consumul acestor vegetale în stare cât mai puțin prelucrată termic, pentru a se păstra toate proprietățile active din plante”, ne recomandă doctorul Camelia Diaconu.

Ghimbirul este recomandat pentru bolile de oase

Ghimbirul este o plantă binecunoscută și apreciată pentru proprietățile sale, atât în gastronomie, cât și în medicina naturistă. La fel ca și țelina, ghimbirul conține numeroși compuși cu rol antiinflamator, iar dintre aceștia gingerolul ajută la ameliorarea simptomelor dureroase, alină durerea și îmbunătățește mobilitatea de la nivelul articulațiilor afectate.

”Ghimbirul este de asemenea, o altă plantă cu efecte favorabile în bolile osteoarticulare, conține cantități crescute de substanțe cu proprietăți antiinflamatorii. Cu ghimbir putem condimenta friptura, și îi dă un gust absolut special sau putem consuma ghimbirul sub formă de infuzie. Nu trebuie să folosim o cantitate foarte mare de ghimbir pentru că, asta poate genera un gust mai puțin plăcut de către unele persoane, dar folosit în cantități suficiente poate să aibă un efect benefic în bolile osteoarticulare”, ne-a spus medicul specialist, despre proprietățile ghimbirului și modul în care acesta trebuie consumat.

Folosește și creme cu extract de ardei iute

În ameliorarea durerilor osteoarticulare un ajutor de nădejde sunt și cremele cu extract de plante.

”Toate aceste plante au un rol adjuvant, însă aș mai menționa că, pe lângă consumul acestor plante sub formă de alimente, există o serie de unguente, creme, geluri care conțin extracte de plante și au un efect benefic dacă sunt aplicate local, pe articulațiile dureroase. De exemplu, vorbim aici de cremele cu extract de ardei iute, ce au un rol puternic antiinflamator asupra articulațiilor dureroase. Atât tratamentele clasice, medicamentoase cât și cele din plante se înțeleg foarte bine, acestea ajută cumva tratamentul clasic, medicamentos antiinflamator al bolilor osteoarticulare, deci pot fi recomandate împreună în tratamentul acestor afecțiuni”, a declarat pentru Leac Bun doctor Camelia Diaconu, medic primar internist la spitalul clinic de urgență Floreasca, din București.

Text: Gabriela Gimbășanu